Biblia Cornilescu - Română Logiciel

Biblia Română (Romanian Holy Bible) Cornilescu (1921) Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, comuna Slașoma, județul Mehedinți - d. 1975, Elveția) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante). Biblia (din lb. greacă βιβλίον, pl. βιβλία -cărți) se referă la scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scripturi sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani. Numai Vechiul Testament are circa 100-150 scriitori diferiți, provenind din intelectualitatea aflată în serviciul conducătorilor politici. Cărțile sale au fost publicate separat și adunate în secolele I-II e.n. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creștină, numită de creștini și Sfânta Scriptură. Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.e.n. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateucul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688. Biblia a cunoscut mai multe traduceri în limba română. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu, cu sau fără explicații. De remarcat că traducerea Cornilescu a fost inițial acceptată de Biserica Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”. Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parțiale, a Sfintei Scripturi, e.g., Biblia „Carol al II-lea”, Palia de la Orăștie, „Biblia pe versuri tocmită”.